crez
nu te increde in fantezie,
dureaza putin si te face sa pastrezi
amagirea.
in ultimul timp aud tot mai des
despre rautate.
a mea.
rautatea fiecaruia isi are izvorul in rautatea generala, colectiva.
cu totii simtim imputitul atunci cand ne
loveste.
un lucru e frumos atunci cand nu-ti doresti sa-l posezi, sa-l pozezi,
-esti frumoasa-
ci atunci cand vrei doar sa-l admiri.
sa-i admiri scarpinatul in cot si durerea in cur
conjunctiv absent.
sub un don nelinistit si rummy in dormitor in zile de vara apasatoare, bunica-mea imi dadea pe sub masa cartea castigatoare, fierbea porumb si radea mult.
nu s-a fumat in casa atunci cand eram copil. acum
fumam impreuna la o ceasca de bere si niste vin deschis doar pentru mine.
nu se face niciodata un vin cu nume de barbat?
ala era poet.
m-a invatat alfabetul decupand litere din ziare,
ma invata politica in fiecare an,
cica pentru ca se schimba in fiecare an.
trei perechi de ochelari schimbati pe lara fabian si maria tanase.
nu mi-a placut niciodata lara fabian,
te face sa te scremi plangand.
am invatat rusa la fel de repede cum am uitat-o,
dar stiu cum sa usuci un calut de mare si sa-l lacuiesti.
pana cand nu te iubeam
sau
atarnam cu genunchii juliti pe gard si cu ochii mari atunci cand se cioplea
iubirea in bucataria de vara din tuica si amintiri.
o saruta pe obraz cu atata pofta si puteam sa-i aud cum
carnea
i se topea in dintii lui,
scufundata in saliva.
stia scurtaturi intr-un oras care era de fapt o scurtatura a litoralului.
niciodata nu ma spala cu apa potrivita, era prea fierbinte.
decupase o plasa de pescuit si ma freca pe picioare.
mergeam la biserica de trei ori pe saptamana si chicoteam atunci cand babele cantau
si plangeam atunci cand priveam peretii.
cel mai bun suberek il mananci in mangalia la patiseria din sensul giratoriu.
singurul om pe care il scot din context si pe care-l pot aduce sa-mi vada gradina cu flori din minte este un ungur.
ma lasa mereu sa ma joc in camera cu arme si vizitam soldatii care stateau in post iarna, cu pustile langa un picior mereu amortit.
scriam cu creioane cerate pe niste pereti transparenti si mereu visam sa zbor.
n-am suportat niciodata paturile alea grele de armata.
ma tinea de mana in timp ce punea otrava in wc-urile turcesti si nu-i convenea niciodata cand plangeam dupa sobolani.
a disparut intr-o toamna. a durut.
in urmatoarele veri am continuat sa jucam tintar si sa adunam visine, dar poate cu mai multa tristete.
apoi el.
una dintre putinele amintiri despre el care persita in nomenclatorul sufletului meu, in tabelul cu BINE, e amintirea...nu mai pot schita acum.
N. are o parere proasta despre speranta, ceva la care m-am gandit si contestat, dar dupa sirul de evenimente care a avut loc, dar nu si timp, am imbratisat-o si i-am oferit un loc subtil (fatalismul si pesimismul o supara pe M. si incerc sa-l mai ascund).
vrei sa treci puntea ca sa vii la mine?
-dar n-ai mai vrut-
si cand te-am mai rugat inca o data ai tacut.
de atunci s-au pravalit intre noi munti si suvoaie navalnice si tot ceea ce desparte si instraineaza si,
chiar daca am vrea sa ne regasim, n-am mai putea.
dar cand iti amintesti de acea punte mica, nu mai gasesti cuvinte
-doar suspine si uimiri-
omenesc, prea omenesc.
speranta sau acest sipet al norocului, cel mai rau dintre rele pentru ca ea prelungeste
chinul.
se mai reflecta si in apropieri.
am facut paduchi o singura data pentru ca imi placea sa nu stau la mine acasa,
ci intr-o camera inchiriata de opt lipoveni, toti blonzi si cu ochi atat de albastri
de le vedeai gandurile cum te privesc.
mancam cartofi prajiti cu branza si furam liliac, apoi ne intindeam toti pe acelasi recamier subred.
madame de recamier.
n-am sa inteleg niciodata aceasta boala a rusinii.
cainele poate avea in acelasi timp si purici si paduchi.
hai scrie si altceva, sa te vedem in curu gol in lanul vietii tale.
haimana.
manon si des grieux.
mai face cineva juraminte?
imi doresc ca perna sa aiba mai multe fete
si sa nu existe neaparat zi de maine.
niciodata nu exista zi de azi, e decat o zi de maine.
cate coaste iti mai trebuie ca sa-mi dai viata?
nu stiu sa-mi desenez portretul, dar pot sa-l scriu.
linge toata nerabdarea care-mi curge de pe nasul meu carn si mincinos
ciudata placerea, ei bine, un anumit tip de placere. mi se intampla sa-mi placa atat de tare sa ma scarpin, iar apoi sa ma usture pentru ca m-am scarpinat pana la sange.
placerea unei scobitori in gingie.
cum m'a chemat pe mine mormantul. am venit
si sant al tau, iubito- esi desnadajduit
pilot al suferintei! esi iute-n largul marei
indreapta a mea luntre spre stanca disperarei
si sparge-o-ntandari!
cand am vazut ca raman fara nimic din tine
am inceput sa caut in memorie
si sa deschid fiecare fereastra
sa mi se aeriseasca
amintirea.
bratul e tot ocupat, chiar si cu bilet de ordine.
himere himere.
aveai in tine ceva
un fel de soare-frate
cu soarele meu
si-l impingeai catre mine
sa ma trezeasca din realitate
si sa ma afunde
unde imi e locul.
unde imi e locul daca la brat e ocupat?
si nietzsche a scris despre speranta
cum scriu eu bilete la loto.
ai inceput sa-mi spui ceva
dar jur ca nu auzeam nimic
iti vedeam spumele marii
si mana care ma cauta
printre atatea labe de gaste
tu ai gasit-o pe a mea
cenusareasa.
toate astea par fara sens pentru ca nu pot atasa sensul.
intinde-mi acordeonul si hai sa dormim
sub muzica.
eu te tin de mana
si tu-mi stai sub aripa
unde e cald.
ce pamant steril e ochiul
nu mai plange nimic pe el.
iti dansez in palma-poala
destinului.
am la mine o bricheta si o bancheta de taxi
pe care te asez si-mi asez capul
in timp ce tu mangai ce a mai ramas cald
la mine-n.
sufla-mi ghinionul si hai sa muncim
sa nu muncim o zi.
o sa treaca ani si o sa uiti
si o sa uit
totul despre tine
dar
niciodata despre cum ma uiti.
