luni, 18 ianuarie 2021

cer c

nechezol și pupat în grabă pe obraji
nu-mi place și n-am înțeles.
să ne lipim obrajii transpirați 
în timp ce ne strângem de pantaloni 
și dres.
cu franchețe mă apucă
un bărbat de cap 
care sapă cu limba în ce a mai rămas după vijelia 
din tine.
vitejia.
mi-ai apucat organul meu care-mi făcea 
și mi-ai dat la schimb coroană din orbalț
mici creaturi care vorbesc prea mult și nu-mi lasă
gândurile-s pentru tine toate.
sunt pendantul tău 
și tu un matuf care vine târziu acasă și-mi varsă
pe masa din bucătărie 
o vomă de aș vrea.
posed și mă definește disartria și transpiratul palmelor
nu am răbdare să citesc ceasul
de aceea 
nu te întreb niciodată când o să vină vremea mea.
să găsesc:
-compris?
-compris! 
din privire arzătoare și lipicioasă.
să-ți împletesc din propria puchină 
un nou în...
încredibil. 
cred că m-am născut cu tine 
sub unghii
și lumea e crudă și mă-ntreabă
de ce atâta jeg?
dar eu aleg să nu răspund,
să-mi vărs capul între coapsele tale 
și să aud cum mi se transformă oftatul
în cascadă.
căsca și încerca un palindrom 
o culoare
o miercuri 
care seamănă cu vineri. 
cu mine
spălându-ți paharele de transpirație
cu șoldurile mari care țin 
copilul dezastru, copilul spală și tu,
fă și tu aia.
mai facem sex două duminici pe lună 
după ce fiecare-și citește horoscopul
și își numără banii pentru scopuri.
nu ai înțeles niciodată 
că la mine-n cârciumă
servește libertatea.
uit sec tot ce știu. 
ninge peste ermitaj 
așa cum țâșnește sângele
din nasul unui început prost.
lumea a uitat de sașa pană 
dar toți ne amintim de 
cineva-ul care ne-a 
însuflețit.