m

am obosit sa plantez intr-un pamant steril.
am obosit sa fiu de partea cerului sau de partea pamantului cand eu traiesc cu amandoua, din amandoua.
 ludovic in fata mariei de medici.
in ultimul tablou care poate s-a adeverit sau nu, dar departe de a vedea sigur.
marea rosie de furie impartita in doua, dar nu de un profet. poate de nimic.
sau marea azov.
despartita de dureri prea mari si sacrificii prea mici, pierduta-n locuri, dar nu si in timp.
mi-as dori sa-mi creasca parul, sa am unde sa ma ascund in mine, poate de mine.
cineva acolo sus ma face sa ma simt mai batrana decat gandul.
si ma inec incercand sa prind adevarul si dreptatea.
dar sa stii, de ramai sau pleci nu-mi e totuna.
astazi nu vin, dar daca nu as avea unde sa vin, n-as mai pleca.
as striga dupa tine in orice moment pentru ca stiu ca ti-ai intoarce capul si mi-ai arunca macar o privire care-mi striga numele complet.
in spate era mama.
mi-am dat seama ce nu-mi place de mai mult timp decat ti-ai dat tu seama ca nu-mi pasa, pasandu-mi.
daca cuvantul nu iese din gura nu inseamna ca exista acceptare.
m-am trezit cu amintirea binelui.
acum, prinsa intr-un vartej de contradictii si idei.
vad oboseala si nu pot sa o transform.
aveam o ceva pe geam, plantata in pamant nesigur. cu frunze de frustrari si intrebari, cu o singura floare prea mica pentru a intelege de ce ghiveciul s-a spart si mi-a intrat in obraz.
cu o luna prea beata si cu un soare prea apus nu as putea sa trag de orizont si sa ma invelesc.
draga...
cu un cuvant impartit in doua, cu un cuvant din doua silabe, poate prea departe una de cealalta.
cuvant care nu inseamna nimic daca nu-i intr-o legatura stransa de viata. doua vieti.
imi doresc...

dau

vine o vreme cand nici macar tigancile care suspina la vreo codita impletita nu mai trec pe strada mea.
cand busuiocul se mai clatina in par.
cand nu iti mai ajunge saliva sa te scuipi in san cand vezi o pisica neagra ca-ti trece drumul.
cand nu mai ai ce frunze sa tai la caini.
cand noaptea e mai scurta decat pleoapa pe care o inchizi des.
cand zgomotul devine liniste.
cand parul iti cade in dus si se opreste exact in scurgere.
cand lautarul nu-ti mai canta de dor.
cand un pahar nu-ti mai ajunge.
cand nu mai poti sa invarti lumea pe sfarcul drept pentru ca o sa iti alunece in buric.
cand simti ca te inalti.
cand simti ca te imbeti.
cand simti ca te-ai ascunde de rusine intre degetul mare de la picior si celalalt.
cand vrei sa schimbi, sa rupi, sa certi.
am inceput sa mai privesc si alte flori si sa nu ma grabesc sa cresc si eu ca ele.
daca as cauta lumina m-as pierde printre atatia prosti.
ce n-as da sa ma gasesc aproape, la un colt de gand asteptand ceva bun.
sa astepti sa-ti creasca mintea si parul.
sa astepti sa-ti cada vreun ban din poseta.
sa astepti sa-ti creasca vreo idee despre.
sa astepti sa-ti cada asteptarea din buzunar si sa pierzi dezamagirea.
sa astepti autobuzul pe ploaie.
sa nu astepti vreo alunita sa-ti dispara.
ce bine ar fi sa-ti cante muzica.
ce rau ar fi sa se opreasca.
ce bine ar fi ca ea sa vina.
ce rau ar fi sa se dezbrace.
ce bine e sa o privesti cum face piruete in timp ce colturile rochiei zboara.
este bine s-o inviti la dans.
mi-ar parea rau daca si-ar rupe un toc.
o unghie, un ciorap, un scop.
mi-am scapat ochiul si a alunecat pe podea intre picioarele ei.
mi-am scapat visul si a alunecat intre palmele ei.
as vrea sa o aud cum isi loveste unghiile de dinti.
cum ii pocneste coloana cand o intind s-o admir.
cum canta genele cand se intalnesc.
cum se omoara transpiratia de pe fruntea ei.
cum stropeste cu indoiala.
ce n-as da...

iar

atat de tare urasc cand se inchide usa.
cioara mi-a furat ultimul meu inel ce stralucea.
o sa aleg si o sa pastrez exact cat zat de cafea imi trebuie.
exact cat gust amar imi trebuie.
trebuie sa ma spal pe ochi pentru ca nu am inteles bine.
exista doua feluri de tremurat: tremurat de frig si tremurat de frica.
asa se darama inca un castel de nisip cu fundatie de scoici.
oamenii sunt egoisti?
te nasti singur si mori singur, dar intalnesti oameni care te ajuta sa ajungi undeva, la cineva, la ceva.
n-am ajuns nici macar intr-o gara.
in fata ochilor ce te privesc frumos.
atatea nopti nedormite si gandite, atatea decizii luate prost si grabit, atatea cuvinte asezate stupid, atatea framantari de ganduri si atata realitate.
poezia este proza tanara si neimplinita, eu sunt poezia.
nu stiu daca sa plang sau sa-mi para bine.
ne vom revedea la capat de viata poate, amandoi cautand ce n-am gasit sau amandoi cu vreo melodie pe care am uitat s-o impartasim cand trebuia.
divinitatea nu lucreaza cu rugaciuni, lucreaza cu semne, semne trimise prin curierul neserios.
nu e corect, nu e corect, nu e corect.
ti-as lua toate greselile si ti le-as corecta, ti-as lua fiecare firimitura de tristete si as alunga-o, ti-as lua totul si ti-as da inapoi alt tot. e un schimb corect?
as sta de straja la fiecare fereastra de-a ta, as creste frumos fiecare floare din balcon.
prostii.
exista termenul asta: automintit?
autoinselat, auto-gandit-in-avans-dar-eronat.
tu stii oare cati nori astup eu si te caut in fiecare dimineata? si te gasesc intr-o fereastra mica, plina de timp si spatiu si poate niste alcool, niste zi proasta sau putin dintr-o zi buna.
ce oameni prosti.
cand m-am impiedicat prima oara de viata, mi-am spus ca e atat de usor si atat de comod, ca niciodata nu o sa ma patez pe tricou cu urat.
plina de sictir si ironie, de sarcasm si scarba. autoportret.
 sa-l rup cu limba si sa-l mangai cu mana,
cum ramane atunci?
m-am oprit din sarutat pentru ca e singurul sarut care doare.
s-a mai inchis o usa...